Cantareata irlandeza Sinead O Connor, care pe 11 iunie va sustine un concert la Arenele Romane din Bucuresti, va avea in culise multe platouri cu fructe, ghimbir proaspat, lumanari si miere, iar in ziua spectacolului va avea la dispozitie o maseuza, informeaza organizatorii evenimentului, Events. Artista irlandeza, o sustinatoare infocata a protejarii mediului, a cerut in mod special ca in aria care ii este rezervata in spatele scenei sa nu fie folosite farfurii si pahare din materiale care nu se pot recicla. Este o rugaminte pe care a facut-o atat organizatorilor de la Bucuresti, cat si in celelalte orase incluse in turneul sau. Concertul va fi unul acustic, alaturi de ea urmand sa urce pe scena doi colaboratori vechi de-ai sai, Steven Cooney si Kieran Kiely.